lingua-italiana1

A XX-a ediție a Săptămânii Limbii Italiene în Lume (19-25 octombrie 2020)

Sărbătorim în această săptămână cea de-a XX-a ediție a Săptămânii Limbii Italiene în Lume (19-25 octombrie 2020). Săptămâna Limbii Italiene în Lume este un eveniment anual, organizat în cea de-a treia săptămână a lunii octombrie, care se concentrează pe o temă specifică, temă care se constituie într-un laitmotiv al unui vast program cultural menit să promoveze limba italiană. Inițiativa a fost lansată în anul 2001 de către Ministerul Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale al Republicii Italiene și de către Accademia della Crusca, fiind ulterior susținută de Confederația Elvețiană, unde limba italiana este una din limbile oficiale ale statului.

Aceasta reprezintă o poveste de succes din punct de vedere cultural datorită implicării comunității italiene din întreaga lume, fiind un eveniment marcat de numeroase conferințe, evenimente culturale etc. care reunesc într-un dialog intercultural oameni de cultură, reprezentanți ai societății civile și numeroși cetățeni.

Tema din acest an este “Italiana între cuvânt și imagine: graffiti, ilustrații, benzi desenate” (“L’italiano tra parola e immagine: graffiti, illustrazioni, fumetti”).

Este o temă generoasă care pune în balanță atât aspectele socio-lingvistice cât și formele expresive din punct de vedere grafic prin care limba se poate manifesta, fie că vorbim de graffiti, de ilustrații sau de benzi desenate.

Benzile desenate în limba italiană au cunoscut în ultimii ani un nou moment de strălucire creativă, permițând tinerei generații de creatori să abordeze tematici complexe folosind un limbaj elaborat atât din punct de vedere grafic cât și vizual, care au depășit granițele Italiei și au devenit cunoscute la nivel mondial.

Comments are closed.